John Mayer – Slow Dancing in a Burning Room

Nelly Furtado – Try

“… all i know
is everything is not as it’s sold
but the more i grow the less i know
and i have lived so many lives
though i’m not old
and the more i see, the less i grow
the fewer the seeds the more i sow

then i see you standing there
wanting more from me
and all i can do is try
then i see you standing there
wanting more from me
and all i can do is try

i wish i hadn’t seen all of the realness
and all the real people are really not real at all
the more i learn, the more i learn
the more i cry, the more i cry
as i say goodbye to the way of life
i thought i had designed for me …”

Cutie metalică

„- Ai curaj.

- Nu, mi-e frică. Dar n-am încotro.”

Cine e mai puternic – cel ce recunoaşte că e slab or cel care-şi maschează slăbiciunea, minţindu-se cu un curaj mut ?

-  Ce faci jos ?

-  Nu mai am putere.

-  Eşti din fier. Ce vorbeşti ?!

-  Nu mai încap în mine. Adineaori astă cutie metalică era încăpătoare şi pt alte suflete, iar acum nici eu nu mă mai suport.

-  Ai suflet ?!

-  …şi inimă.

„Sunt inimi care ştiu să bată pline de vigoare neobosită, numai atâta timp cât bat pt alţii. Când trebuie să bată pt ele însele, se opresc…” („Unchiul din Paris”, Aureliu Busuioc)

Un corp atât de mare trăieşte în dependenţă de un organ atât de mic…

De câte ori pe zi ne amintim că avem inimă ? Doar atunci când ceva o înghimpă ? Aiaiaiai. Sigur, doar nu avem timp să ne oprim, să luăm o gură de aer, să scoatem din greutatea acumulată. Depunem săruri de sine stătător. Şi apoi le vindem. Le vindem pe gratis, dar nimeni nu le mai ia, căci uitarea e un alt defect (?) al autoapărării organismului uman. Uităm pt că avem conştiinţă care ne bântuie, ne interoghează. Uităm pt că aflăm lururi noi. Uităm pt că nu mai avem nevoie. Uităm pt că nu mai încăpem în propria cutie…

murrr…

w00t

Girl, you made my day…

Pierdem din inocenţa copilăriei… astăzi pt a 2 oară am întâlnit în maxi-taxi aceeaşi fetiţă dulce, obsedată de Simba. Niciodată n-am văzut un tată să discute şi să se joace atât de mult cu odrasla sa, cel puţin nu în public…

-         Cum te numeşti ?

-         Leul Simba!

-         Nuuu.. hai să-ţi scriem numele aici.

-         Simba.

-         Păi acum crezi că eşti Simba, dar mâine, poimâine ?

-         [bosumflată] Sunt supărată!

Micuţa obsedată, cum face Simba ? “arrrrrrrr” – ai fi făcut altă dată…

Think about it.

Dare.

Graba timpului

Să fie toamna, frigul, răceala abia simţită or piesa pe care mi-am amintit-o, în drum spre casă ? Cert e că, în toată proactivitatea mea, se strecoară un strop de „linie depresivă”, cauzată de.. nici nush ce. Deşi sunt adepta mişcării şi publicului, azi mai mult ca oricând mi-am dorit să am propria-mi maşină. Mi s-au înmuiat genunghii când am observat privirea zbârcită, o pereche de ochi deja obosiţi, dar totodată atât de naivi, urmărindu-mi unghiile îngheţate. M-am imaginat stând pe genunchii bunelului – oare ce simţi ? Mi-aş fi dorit atât de mult s-o ştiu.. acum.

Fraza anului

Câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură:
“În lumea actuală, se investeşte de cinci ori mai mult în medicamente pentru
virilitatea masculină şi silicoane pentru femei, decât în vindecarea bolii Alzheimer. Din această cauză în câţiva ani, vom avea bătrâne cu ţâţe mari şi bătrâni cu ”scula” tare, dar niciunul nu-şi va aduce aminte la ce servesc”.