It’s a new day. It’s new life. I’m feeling good!

El tiempo todo calma..

Şi totuşi, experienţa vorbeşte. Tată, ai avut dreptate – m-a lăsat. Să fie oare că într-adevăr am crescut şi văd altfel lucrurile sau e doar o.. coincidenţă ?! În care, apropo, nu cred. Să fie oare că viaţa e un şir de întâmplări logice (sau mai puţin), pe care le poţi prezice posedând un gram de.. experienţă ?! Să fie totul chiar atât de banal ?.. Urăsc constatarea „ştiam eu!”..

Voi repeta la infinit – sunt o persoană norocoasă.  Printre multele „oportunităţi” cu care m-a înzestrat, Dumnezeu mi-a trimis şi un Iepuri deosebit în viaţă, care e asemeni mierii. Incredibil cum poţi discuta ore în şir fără să-ţi dai seama că au trecut ore întregi.. incredibil câtă pace îţi poate aduce o simplă prezenţă.  Îţi mulţumesc.. pt tot.

**

Mi-am cumpărat un confident de încredere. Ştiinţa avansează şi organismul uman la fel,  deci şi leacurile. Mi-am găsit un leac pt suflet – muzica. De fapt, mereu am ştiut-o şi mi-au lipsit căştile, mi-au lipsit momentele de izolare în maxi-taxi, pe stradă.. Adineaori scrisul mă ajuta cel mai bine, acum însă mă dor mult prea tare buricele degetelor.. să fie oare pt că tapez prea mult ?! Pt că eu.. în fiecare zi îţi scriu, duc un jurnal.. ah, da! nu ştii…

Căştile mă separă şi mă protejează de lume. Iar muzica îmi miruieşte sufletul. Prezint un fenomen straniu sub acţiunea muzicii – mă manipulează după bunul ei plac: ba mă duce într-o euforie absolută, ba îmi generează sângerarea ochilor, pt ca într-o fracţiune de secundă să mă umple de viaţă.. Muzica şi timpul mă învaţă să trec de iarnă şi astăzi soarele şi-a amintit de mine! Îi ador razele, ştiai ?! probabil trece iarna, însă sufletul e încă îngheţat. Mă întreb dacă-şi va reveni vreodată şi dacă va înceta să mai înghimpe inima.. Toţi vor zice „sigur!”. Aşa să fie..

I don’t believe you..

© Nitsa

Amintiri..

Euforie

M-am trezit mângâiată de soare.. Mi-a fost dor de el. M-am trezit alt om, mă simt alt om.

Ieri a apus un suflet care a cunoscut dragostea. Dragoste în care credea că e pură, reciprocă şi veşnică. Sună hazliu, nu ?! Da, avusese parte de afecţiune reciprocă, însă nu şi dragoste reciprocă. Abia la sfârşit îşi dăduse seama că făcuse algebră superioară: tot aduna unu cu nimic şi găsea doi! – Fusese un apus violet, intens, de zile mari!

Să analizăm.. dragostea – ce reprezintă ? Trebuie s-o simţi, sigur.. în linii generale, dragostea se rezumă la încredere, obişnuinţă, prietenie, sentimentul că fără persoana dată (oricum ar fi ea şi cât de tare te-ar deranja anumite apucături ale acesteia) nu poţi trăi, nu te poţi bucura de succese, iar când ţi-e rău, durerea e dublă. Pe parcurs, dragostea creşte în iubire.  Iar acest sentiment e veşnic, adică până la moarte, în cazul nostru.

Acel suflet a murit împăcat, căci simţise dragostea. Deşi n-a fost reciprocă; s-a bucurat că a avut norocul să o întâlnească fiind în viaţă şi a murit cu zâmbetul pe buze.  Deşi n-a înţeles multe, s-a resemnat cu gândul că poate cândva, cumva îşi va primi răspunsurile.

Cum se poate schimba o persoană peste noapte ? Cum poate acel sentiment, promis să fie veşnic, să dispară.. aşa, simplu, baţ şi nu-i! ? Uitarea îi este specifică omului, dar.. Promisiunile şi vorbele aruncate în vânt nu fac bine. Deşi la momentul când le zici, într-adevăr simţi că eşti dispus să o faci, trebuie să ai grijă ce tot îndrugi acol’ – mai sunt oameni creduli (lucru straniu în ziua de astăzi, nu ?).

Nenea Marqez m-ar contrazice probabil. El zicea că dacă cineva nu te iubeşte la nivelul aşteptărilor tale, nu înseamnă că nu te iubeşte deloc. Poate. Însă există anumite lucruri care nu se acceptă, nu se fac atunci când simţi ceva atât de magic. Lucru elementar!

Îmi tot răsună în urechi piesa „Nicest thing” (Kate Nash) – e atât de naivă şi dulce. E  ft fain să ştii că cineva, undeva împărtăşeşte aceste dorinţe, nazuri copilăreşti şi, iarăşi, atât de dulci..

**

Mă tot gândeam că sufăr de o boală a sistemului nervos. N-am halucinaţii, dar uneori par a fi deţinând mai multe personalităţi.

Mi-e teamă să pierd eul  meu.. dar n-o voi face – sunt alt om. Sigur că nu mă voi rătăci mai mult. Lecţia a fost învăţată şi a câştigat eul meu lupta – cel puternic, cel care îşi înghite saliva de emoţie şi n-o mai spulberă prin univers. Un „eu” ce întâlneşte totul cu un zâmbet. Un „eu” binevoitor şi cu frica (de) şi credinţa (în) Dumnezeu.

Plumb – Damaged

dreaming comes so easily
’cause it’s all that i’ve ever know
true love is a fairy tale
i’m damaged, so how would i know.

i’m scared and i’m alone
i’m ashamed
and i need for you to know:

i didn’t say all the things that i wanted to say
and you can’t take back

what you’ve taken away
’cause i feel you, i feel you near me.

i didn’t say all the things that i wanted to say
and you can’t take back

what you’ve taken away
’cause i feel you, i feel you near me.

healing comes so painfully
and it chills to the bone.
will anyone get close to me ?
i’m damaged, as i’m sure you know.

there’s mending for my soul
an ending to this fear
forgiveness for a man who was stronger
i was just a little girl, but i can’t go back.

Aureliu Busuioc

- M-ai aşteptat

- A fost o clipă

- Cât te iubesc

- Mă mai iubeşti

- Auzi

- Se duc cocorii. Ţipă

- La ce visezi

- Că sânt, că eşti

Iarna, perioada pierderilor.

Pap fulgi. Da! Pap fulgi, cu speranţa de a înghiţi gerul.  Nu mai merge vorba de acel entuziasm din copilărie, ci mai degrabă, de un dezgust şi saturaţie faţă de frig. Îmi place iarna, pt că e curată (atunci când e), însă îmi place s-o admir dintr-un loc călduţ, cu o cană de cafea or ceai şi o carte în mână, când dinţii îngheţaţi ai iernii nu-mi rod oasele or cojoacele bonome nu-mi freacă părul, electrizându-l şi împrăştiindu-l prin maxi-taxi.

Ce frumos ninge..  Gerul se înfurie şi mai tare la auzul urii mele faţă de el., iar albul zăpezii mă înmoaie, schiţând un zâmbet obosit, silit, dar totuşi bucuros de priveliştea pe care o vede – adevărat, ne aştepta o iarnă bogată, fericită şi dulce. Adică inversul. Mereu am iubit iarna, dar anul acesta o suport ft greu. Povara cojocului de iarnă mă doboară.. şi totuşi găsesc acea putere de a ridica tâmpla spre soare – deşi nu mă mai iubeşte aşa cum o face primăvara şi vara,  tot vitamina D conţine! – atât de necesară stării mele.

Opriţi iarna. Lăsaţi primăvara să-şi elibereze fluturii..

De’ale vieţii

Nunţile, ca şi celelalte evenimente ce reunesc toată familia, sunt speciale şi într-o oarecare măsură „interesante”. Pe lângă faptul că vezi toate oile negre ale familiei (sau în cazul în care tu eşti considerat ca atare, n-ai decât să o suporţi), mai tre şi să asculţi de fiecare dată acelaşi lucru: „ce mare te-ai făcut! Ai slăbit! Da’ când te măriţi ?!” Chişi jios şi dai din unghii.. Şi faza e că încep să-ţi caute mire printre invitaţi şi garantat îţi asiguri o seară puţin penibilă. Poate în aşa caz ar fi mai bine deja să zici că te-ai măritat pe ascuns şi ai şi un copil de culoare ?! poate n-a face nimeni stop cardiac. Şi încă un lucru haios în toată situaţia dată este că mire îţi caută unchiul sau mătuşa, şi nu părinţii. Da, se duc direct şi discută cu părinţii „candidatului” ori invers, aceştia se apropie „pt a face o anchetă”. Ah, da, şi apoi fiul se apropie şi te mai invită la dans. Dar aici deja cum ţi-e norocul – la urma urmei se mai găsesc şi oameni destul de faini. Partea aceasta a evenimentului este una distractivă – doar unchii n-o fac cu răutate.

Oricum, nu despre asta pornisem să scriu articolul. Nunta întregeşte familia – ft adevărat. Mi-am văzut unchii pe care îi ador şi mătuşa pe care n-o suport. A îmbătrânit. Parcă arăta a fi mai bună, însă totuşi rămân la aceeaşi părere despre ea: apără-mă, Doamne, de familie, că de duşmani o fac singură.

Cam pe aşa o notă ironică începuse seara nunţii. Însă pe urmă totul se schimbase: văzusem feţe care se sileau să zâmbească, să-şi ascundă amărăciunea – ce naiba, îi vede lumea! M-au înduioşat aceste măşti, am simţit că duc o povară şi am hotărât să-mi focusez atenţia spre altceva. Părinţii mei.. ok, sunt pe departe perechea perfectă, dar chiar şi aşa sunt încă împreună! Şi dansează acum! Şi tata o iubeşte încă pe mama.. Niciodată n-am mai dansat cu tata până acum. Ai dreptate, tată, voi ţine minte aceste minute toată viaţa. Pomenisem că nu l-am mai vazut pe tata dansând rock’n’roll ?! hehe, chiar a fost hazliu să văd cum îl rupea! Mama arată atât de bine – chiar dacă anii încep să facă nazuri – mămica a rămas la fel de graţioasă şi frumoasă.

Pe naiba! Prea multe cuvinte siropoase au fost spuse, am pătruns mult prea în sensul lor – de parcă mi s-ar adresa mie. Am ajuns la concluzia că vreau nuntă. Da, vreau să fiu mireasă, dar nu vreau măritată încă. Probabil pt că dulceaţa momentului ia naştere în ziua aia şi moare tot acolo, pe urmă se-ncep problemele cică. Şi totuşi, am o altă părere aici: depinde de fiecare în parte. Sunt multe perechi care au ajuns la nunta de aur şi sunt fericiţi, pe bune. Pt că au trecut împreună prin momentele grele, s-au sprijinit. Cum a şi zis un bătrânel de-acolo: „ambii sunteţi cu inimă mare. Mâniaţi-vă pt rând, pt ca să puteţi oferi răgaz celuilalt să vă sprijine. Mâniaţi-vă pe rând.” Sau acest comportament le e specific doar buneilor şi (unor) părinţi de-ai noştri ?! Alta să fie generaţia de după regimul socialist ?

I-am văzut intrând ţinându-se de mână, soţ şi soţie, ambii răpuşi de bătrâneţe. Fain! Din copilărie mi-am dorit să ajung să trăiesc şi eu acest sentiment – şi la 70 de ani soţul să mă ţină de mână.

Un alt domn în vârstă pur şi simplu m-a cucerit: poate pt că ne-a cântat, poate pt că mă tot provoca la dans, poate pt că s-a prestat atât de bine, poate că a fost unicul care a reuşit într-o secundă să facă linişte în sală, ca să fie ascultat chiar şi de cei mai mici invitaţi ori pt că mi-am dorit un bunel ca el – nu ştiu, dar omul ăsta e ft fain. Şi nici măcar nu-i ştiu numele.

Da, a fost frumos.. însă realitatea mea e cu totul alta. Ieri îmi doream să fiu mireasă, dar fără căsătorie, iar astăzi am revenit cu picioarele pe pământ. Aşa că, învaţă, lucrează, distrează-te, că le reuşeşti pe toate. În plus, mai am atâtea de făcut..